Wednesday, August 19, 2020

GUS motan pentru adoptie

 

GUS are nevoie de o familie sau măcar de cazare temporă


GUS - 
(m) nascut ~ 2012, castrat, vaccinat, deparazitat, invatat la litiera | CONTACT: cameracupisici@gmail.com

Nu este nici cel mai tânăr, nici cel mai frumos pisoi, dar este un motan extrem de blând, docil și iubitor care merită un colțișor unde să își petreacă liniștit restul vieții.

Nu știm care este povestea lui, însă a fost găsit pe stradă într-o stare absolut jalnică, extrem de slab și deshidratat, cu foarte puțini dinți rămași, cu o blăniță murdară și plină de purici și două răni, cel mai probabil provocate de bătăi cu alți motani.

În ciuda stării lui, Gus a venit alergând atunci când a fost strigat și a lăsat deoparte mâncarea pe care i-am dat-o pentru a se alinta și a fi mângâiat. L-am băgat cu ușurință în transportor și a fost internat la Vet Medical Consulting unde se află deja de 2 săptămâni. Gus s-a dovedit a fi extrem de docil și la veterinar, unde a stat cuminte la tratamente și investigații și se bucură de fiecare dată când primește puțină atenție.

Toate aceste lucruri ne fac să credem că la un moment dat a avut o familie. Nu știm cum a ajuns pe stradă, însă știm sigur că nu i-a priit deloc.

Acum Gus este mult mai bine. A fost tratat, deparazitat și castrat (urmează și vaccinul cât de curând), și-a curățat blănița, primește hrană bună și a început ușor, ușor să se întremeze. A terminat tratamentele și ar putea fi externat oricând, însă avem nevoie de o soluție de cazare temporară pentru el. La veterinar stă într-o cușcă și este tare nefericit.

Gus este FIV pozitiv. Virusul imunodeficienței feline (FIV) este o infecție virală care face ca pisicile afectate să aibă un sistem imunitar mai slab în comparație cu cele care nu au virusul.

Analizele lui Gus au ieșit foarte bine, în parametrii absolut normali, ceea ce este încurajator și indică faptul că FIV nu s-a manifestat și sperăm să rămână așa. Puteți citi mai multe despre FIV aici și sperăm din tot sufletul ca acest lucru să nu descurajeze adopția lui Gus.



Thursday, March 3, 2016

PUKA - ADOPTATA

CAMERACUPISICI@GMAIL.COM
-------------
(EN below) PUKA(F) nascut/born ~01.11.2015, deparazitat, invatat la litiera | dewormed, litterbox trained
-------------
PUKA este o puiuta, nu doar extrem de frumoasa, dar si foarte iubareata, jucausa si torcacioasa. E pisica ideala: energica si plina de viata, dar care nu ar refuza niciodata o sesiune de tors si alintat. Ii place nespus de mult sa doarma in brate si sa fie mangaiata pe burtica si sub gusa. Nu e un pui extrem de agitat, asa ca nu ar avea probleme sa stea mai multe ore singura in casa, si-ar gasi ea sigur ceva cu care sa isi petreaca timpul, fara a face stricaciuni.
-------------
PUKA is an adorable little girl. She loves to play and run around just as much as she enjoys being pampered, petted and kissed. She purrs of joy when getting a belly rub and loves to sleep hours on end in your lap. Even though she is still young, she is not the damaging kind, she can play by herself in the house, while alone, without breaking anything. She is just the perfect cat.

Monday, December 29, 2014

MINA - ADOPTATA

CONTACT: CAMERACUPISICI@GMAIL.COM
------------
MINA nascuta/born ~01.4.2014, deparazitata, invatat la litiera | dewormed, litterbox trained.
---------
MINA este o pisicuta care a avut un inceput de viata foarte trist. S-a nascut intr-un subsol de bloc, unde a trait pana la varsta de doua luni alaturi de fratii ei, fara sa aiba contact cu oamenii. Apoi fratiorii ei au murit si ea era pe punctul sa ii urmeze, cand una dintre voluntarele noastre a reusit cu greu sa o prinda. A fost internata de urgenta la un cabinet veterinar, avand febra foarte mare si refuzand mancarea si acolo i s-a pus diagnosticul de hemobartonela. Fiind foarte mica si slabita, medicii i-au dat sanse minime de supravietuire, dar micuta luptatoare a dorit sa traiasca si a reusit sa invinga boala. Apoi, pe fondul imunitatii foarte scazute, a dezvoltat o infectie la un ochi, pentru care a inceput din nou sa primeasca tratament. A fost mutata in cazare temporara, unde la inceput cu greu iesea din ascunzatoare preferata de sub dulap. Dar cu rabdare si cu ajutorul Larei, a alta pisicuta aflata in grija noastra, a inceput sa capete incredere, sa se apropie singura de noi, sa stea in brate la mangaiat si sa se joace cu soricei si mingiute prin casa. Acum inca se afla sub tratament dar cand se va face bine va avea nevoie de o familie care sa aiba rabdare cu ea si sa ii dea timpul necesar sa se adapteze. Vom continua sa postam vesti depre ea si vom anunta pe pagina in momentul in care micuta va fi pregatita pentru adoptie.

Wednesday, October 1, 2014

HETFIELD - ADOPTAT

CONTACT: cameracupisici@gmail.com
------------
HETFIELD ( M), nascut/born ~01.08.2014, deparazitat, invatata la litiera | dewormed, litterbox trained
------------
HETFIELD, poreclit motanelul cantaret, deoarece in momentul cand a fost gasit isi exersa calitatile vocale mieunand de zor in gradina unui bloc, in speranta ca va convinge pe cineva sa il ia acasa, a inceput sa isi caute familie. Este sociabil, se imprieteneste imediat cu oamenii si cu alte pisici, toarce imediat cum il bagi in seama si adora sa fie alintat si tinut in brate. Va garantam ca un aveti cum sa va plictisiti alaturi de el, fie ca il urmariti alergand dupa soricei si mingiute prin casa, fie ca va delecteaza cu o sesiune de tors si masaj pisicesc.
-----------
HETFIELD, the singer as he came to be known because of the way he was exercising his vocal capabilities when he was found in the garden of an apartment building, hoping to convince someone to take him home, is now looking for a family. Social, friendly to both humans and cats, he purrs as soon as receives the slightest attention and loves being caressed and gently stroked on his head. There is no way you could become bored with him around, as he's always chasing toys around the house or kneading in your lap.

Monday, September 1, 2014

NOAH - ADOPTAT

CONTACT: cameracupisici@gmail.com
------------
NOAH (M), nascut/born ~01.07.2014, deparazitat, invatat la litiera | dewormed, litterbox trained
------------
NOAH este un motanel extrem de dulce, prietenos, torcacios si foarte jucaus. Ca orice motanel de varsta lui este plin de energie, curios si adora sa se afla in compania oamenilor sau a altor pisici. Micutul a fost lasat de cineva in gradina unui bloc, cand nici macar un stia sa manance singur, dar din fericire a fost gasit la timp. Acum, dupa ce a mai crescut un pic si s-a adaptat perfect la viata de apartament, are nevoie este o familia care sa il iubeasca si sa il rasfete asa cum ii place.
------------
NOAH is a very sweet, friendly, purring and playful tomcat. Like all kittens, he is full of energy, curios and loves to be around humans or other cats. Someone left him in a yard near a flat when he was unable to feed himself, but fortunately he was found in time. Now he is perfectly adapted to leaving in an apartment and all he needs is a family to love him and take good care of him.

Tuesday, February 18, 2014

MARCO - ADOPTAT

CONTACT: cameacupisici@gmail.com
-----------
MARCO (m) nascut/born: 2011, deparazitat, invatat la litiera, sterilizat / dewormed, litter box trained, neutered.

-----------
Pe cat de frumos e, pe atat de trista ii este povestea. MARCO a fost superb inca de mic, gri tigrat cu nuante de maro, asa ca in 2011 a fost adoptat. Nehranit corespunzator si nesterilizat la timp, Marco a facut blocaj renal la aproximativ 3 ani de la adoptie, iar problemele de sanatate nu au fost constatate la timp, asa ca s-a ajuns la operatie. Dupa operatie, din cauza ca au existat complicatii, stapanii lui Marco s-au decis ca nu il mai pot tine asa ca ni l-au returnat. A trebuit sa fie supus unei noi operatii de uretrostoma si a stat 21 de zile internat la cabinetul veterinar pentru tratament injectabil, iar acum isi revine incet, dar sigur. Desi e putin timid la inceput cu necunoscutii, capata repede incredere in oameni si ii place tare mult sa se alinte, sa fie bagat in seama si mangaiat. Este un pisoi special, care a trecut prin multe si care merita sa aiba parte de  o viata frumoasa. Ingrijirea lui nu ar presupune eforuri mai mari decat pentru un pisoi complet sanatos, fiind nevoie doar sa urmeze o dieta alimentara pentru o perioada de timp.
------------
MARCO was very beautiful as a kitten, so in 2011 he was adopted really quick by a family. But, because he was not fed right and not neutered in time, he developed renal problems. Because those problems were not discovered in time he had to undergo surgery, after the surgery, because he had to eat diet food and he had some more complications the owners decided to return him to us. Upon return he had to undergo a second surgery and staid at the vet for 21 days for treatment. Now he is recovering slowly, but surely. He is shy at first, but it doesn't take long for him to trust people, he loves to be cuddled, loved and pampered and longs for the love he once knew. He is a special tomcat, who's been through a lot and who would deserve a better life. He would not need any special treatment, except for the fact that he will have to eat diet food for a while.
 

Friday, February 14, 2014

DECLARA-TI DRAGOSTEA PENTRU PISICA TA SI NOI TE PREMIEM!


DECLARA-TI DRAGOSTEA PENTRU PISICA TA SI NOI TE PREMIEM!

In saptamana dintre Sf. Valentin si Dragobete, cand internetul e plin de inimioare, vrem sa auzim declaratiile voastre de dragoste catre companionul felin care va face viata mai frumoasa! Pentru a participa la concurs, trimiteti-ne O POZA cu pisica iubita si O SCRISOARE de dragoste dedicata ei pe adresa cameracupisici@gmail.com.

DESFASURARE CONCURS:
- intre 14 si 24 februarie, trimite-ne pe cameracupisici@gmail.com poza si scrisorica de dragoste
- pe 24 februarie toate pozele si declaratiile vor fi incarcate intr-un album pe pagina de Facebook a Camerei cu Pisici.
- intre 24 si 28 februarie, anuntati-va toti prietenii sa voteze poza pisicii voastre (1 Like = 1 vot), iar cele mai votate poze vor fi premiate.
- castigatorii vor fi anuntati pe data de 1 martie.

PREMII:
Cea mai votata declaratie: SACOSA ilustrata de George Rosu + 1 CALENDAR de perete
Urmatoarele 10 declaratii in functie de numarul voturilor: 1 CALENDAR de perete
 -------------------------------------------
Sacosa: http://on.fb.me/1buQcam
Calendarul: http://on.fb.me/1f0B9nL

Thursday, April 4, 2013

4 Aprilie ziua internationala a animalelor fara stapan

4 aprilie. Ziua Internaţională a Animalelor fără Stăpân.
Ele au nevoie de ajutorul nostru zi de zi.
---------------------
Data viitoare când vezi o pisică fără stăpân, nu trece indiferent! Și tu o poți ajuta.
Protejează, hrănește, sterilizează, cazează temporar, adoptă - SALVEAZĂ O VIAȚĂ!
--------------------
http://www.facebook.com/thecatroom
http://cameracupisici.blogspot.ro/

Tuesday, April 2, 2013

Camera cu Pisici @ SofistiCAT - expoziția felină de primăvară


Faceţi cunoştinţă cu pisicile Camerei cu Pisici
la Expoziția felină de primăvară SofistiCAT, pe 6-7 aprilie!
Dacă doriţi să adoptaţi un companion felin sau pur şi simplu vreţi să ajutaţi pisicuţele din grija Camerei cu Pisici, care încă îşi aşteaptă familiile, atunci vă dăm întâlnire la SofistiCAT – expoziţia felină de primăvară, pe 6-7 aprilie, între orele 10-17, la Sala Palatului.
La eveniment vor fi prezente o parte dintre pisicile aflate în grija Camerei cu Pisici, care s-au pregătit temeinic pentru adopţie: sunt deparazitate, vaccinate, iar dacă au vârsta potrivită, sunt deja sterilizate.
De asemenea, veţi putea face donaţii sau puteţi cumpăra obiecte hand-made (donate de diverşi creatori din ţară) sau Sacoşa de pânză de la Camera cu Pisici, ilustrată de unul din cei mai în vogă graficieni ai momentului, George Roşu. Banii obţinuţi din vânzări vor fi utilizaţi pentru îngrijirea pisicilor salvate de pe stradă.
Picturi pe faţă pentru cei mici, accesorii hand-made de inspiraţie pisiceasca, mâncare şi nisip la preţuri promoţionale, felurite pisici şi multa voie bună vă aşteaptă în acest weekend la "Marea pisicăreală de primăvară"!
Camera cu Pisici - The Cat Room este un proiect de voluntariat independent de orice asociație pentru protecția animalelor, având scopul de a salva pisici fără stăpân, de a educa oamenii în privința sterilizării animalelor de companie și de a încuraja fiecare iubitor de animale să se implice efectiv în salvarea pisicilor mai puțin norocoase.
Asociaţia Felină Sofisticat s-a conturat în jurul dragostei pentru pisici, organizând expoziţii, întâlniri între iubitorii de pisici, concursuri şi alte evenimente.
------------------
Mai multe informaţii despre CAMERA CU PISICI găsiţi pe site: http://cameracupisici.blogspot.ro/
şi pe Facebook: http://www.facebook.com/thecatroom.
---------
Sâmbătă și duminică, 6-7 aprilie 2013, orele 10-17
Expoziția felină de primăvară SofistiCAT, Sala Palatului
---------
Asociația Felină Sofisticat: https://www.facebook.com/SofisticatClub
Event: https://www.facebook.com/events/395448177228776/

Tuesday, March 26, 2013

Cafeneaua cu pisici - ediţia de primăvară (24 martie 2013)

Dacă despre a doua ediţie a Cafenelei cu pisici (desfășurată pe 15 decembrie 2012) spuneam că a fost impresionantă, despre cea de-a treia ediţie, care a avut loc pe 24 martie 2013, deja nu ştim ce să mai spunem. Am fost de-a dreptul copleşiţi de prezenţa tuturor celor care au venit să ne arate susținerea, au adus cadouri pentru pisici și au cumpărat sacoşe (ilustrate de George Roșu) și obiecte handmade donate de creatorii care n-au rămas indiferenți la apelul nostru.
Am epuizat stocul de sacoşe, s-au achiziţionat foarte multe produse handmade, iar în ceea ce priveşte adopţiile, în total s-au dat spre adopție 10 pisici, dintre care 6 din grija noastră (Kiana, Millie, Nora, Oliver, Alfred şi Alvin) și au fost rezervate pentru adopție alte 6 pisici. Ne bucurăm că adopţiile au avut un suces atât de mare, fapt care ne-a permis să mai ajutăm şi alte câteva pisicuţe în afara celor aflate în grija noastră. Sperăm ca totul să decurgă bine cu noile lor familii şi adopţiile să fie definitive pentru toate pisicuţele.

Numărul de vizitatori a fost în mod cert unul mult mai mare decât la ediţiile precedente ale Cafenelei, ceea ce ne bucură nespus de tare. Vă mulţumim tuturor din suflet pentru tot sprijinul şi implicarea voastră!
 

Mail multe poze aici: https://www.facebook.com/media/set/?set=a.555766861124222.1073741835.296016100432634&type=3

Monday, March 18, 2013

Întâmpină primăvara cu o faptă bună, la Cafeneaua cu Pisici!

Duminică, 24 martie, între orele 12:00 și 18:00, Camera cu Pisici alături de Free Pets vă invită la a treia ediţie CAFENEAUA CU PISICI, care se va desfăşura la Dianei Patru (Piaţa Rosetti, str. Dianei nr. 4).

Cafeneaua cu Pisici îşi va deschide porţile pentru toţi iubitorii de pisici care doresc să adopte sau să sprijine activitatea proiectului de voluntariat. La eveniment, vor fi prezente şi gata de adopţie o parte din pisicile aflate in grija Camerei cu Pisici, iar pentru a le ajuta pe cele care încă îşi aşteaptă familiile, puteţi face donaţii sau puteţi cumpăra obiecte hand-made (donate de diverşi creatori din ţară) şi prăjiturile pregătite cu drag de voluntarele Camerei cu Pisici. Banii obţinuţi din vânzări vor fi utilizaţi pentru îngrijirea pisicilor salvate de pe stradă. Sunt la fel de binevenite și donaţiile în hrană sau obiecte (noi sau vechi) utile pisicuţelor: mâncare umedă sau uscată, jucării, sisaluri, pătuţuri, pernuţe sau orice altceva consideraţi de cuviinţă.
Ca la fiecare ediţie, pisicuţele v-au pregătit o surpriză, de data aceasta fiind ajutate de George Roşu, unul dintre cei mai în vogă graficieni ai momentului care le-a dedicat cea mai „pisicească” lucrare a lui.
Pisici dornice de mângâiere, articole hand-made, prăjituri şi surprize… acesta este meniul cu care vă întâmpinăm la Dianei Patru - duminică, 24 martie, între orele 12:00 și 18:00..
Fie ca ADOPȚI o pisica sau AJUȚI material, activitatea Camerei cu Pisici nu ar fi posibilă fără susținerea ta.

Friday, March 1, 2013

Copiii si pisicile - avantajele unui animal de companie

COPIII SI PISICILE - SANATATE SI SIGURANTA


In general copiii iubesc pisicile foarte mult si isi doresc inca de foarte mici sa aiba alaturi un prieten felin. Din pacate foarte multe pisici crescute si obisnuite in casa, sunt abandonate la venirea unui copil in familie, tocmai din cauza nesigurantei si a spaimelor tinerilor parinti in ceea ce priveste sanatatea si siguranta copilului. Acest comportament nu este doar foarte daunator pentru animal,care are sanse minime de supravietuire in strada, ci si pentru copilul ce va creste fara un prieten patruped alaturi. 

Saturday, December 15, 2012

Cafeneaua cu Pisici - editia a IIa (de Craciun)

A doua ediție a Cafenelei cu pisici, desfășurată pe 15 decembrie 2012, a fost cu adevărat impresionantă. Prietenii noștri au venit în număr mare ca se ne arate susținerea, au adus cadouri pentru pisici și au cumpărat calendare și obiecte handmade donate de ceatorii care n-au rămas indiferenți la apelul nostru. Ne-am bucurat să îi reîntâlnim sau cunoaștem pe cei care fac posibilă activitatea Camerei cu Pisici și am petrecut o zi minunată alături de ei. Le mulțumim și gazdelor noastre generoase, în Culise Teatru Pub.

Suntem bucuroși să vă spunem că adoptatorii n-au lipsit nici ei, fiind o zi fericită pentru 4 dintre pisicile din grija Camerei: Artur, Râmeț, Lana și Veverița, care au plecat la familiile lor.

Nu știm exact câți ne-ați trecut pragul, dar vă mulțumim fiecăruia dintre voi și vă dorim cele mai minunate Sărbători, în ton cu sufletul vostru.